Așa cum am putut vedea în textele precedente despre inteligență (click aici pentru descrierea generală, aici pentru inteligența verbal-lingvistică și a celei vizual-spațiale, aici pentru inteligența logic-matematice și kinestezice iar aici pentru inteligența intrapersonală și cea interpersonală) există șapte tipuri principale. Prezentul articol se oprește ultimului tip de inteligență, cea existențială, care este secundară.
Așa cum am putut vedea în textele precedente (click aici pentru descrierea generală, aici pentru inteligența verbal-lingvistică și a celei vizual-spațiale iar aici pentru inteligența logic-matematice și kinestezice) există șapte tipuri principale de inteligență. Prezentul articol se oprește asupra inteligenței intrapersonale și a celei interpersonale.
Așa cum am putut vedea în textele precedente (click aici pentru descrierea generală și aici pentru inteligența verbal-lingvistică și a celei vizual-spațiale) există șapte tipuri principale de inteligență. Prezentul articol se oprește asupra inteligenței logic-matematice și a celei kinestezice.
Teoria inteligenței multiple a fost propusă de către psihologul Howard Gardner în anul 1983. Acesta privește inteligența ca un cumul de modalități operatorii, mai degrabă decât ca o abilitate generală a minții noastre.
Ce cred psihologii, cercetătorii sau dicționarele că este inteligența? Am selectat, în continuare, principalele încercări de definire a conceptului.
A fi „deștepți” nu implică automat și succes social sau profesional. Cu alte cuvinte, inteligența nativă nu este suficientă. Fără funcțiile executive ale minții, inteligența rămâne o trăsătură pozitivă, o predispoziție naturală de invidiat, însă ineficientă.
