„Știe ce are de spus, dar nu știe cum să intre într-o conversație.”
„Își dorește prieteni, dar nu știe cum să se apropie de ceilalți.”
„Înțelege ce îi spunem, însă situațiile sociale îl copleșesc.”
Sunt situații pe care mulți părinți ai adolescenților autiști le întâlnesc în viața de zi cu zi. Odată cu adolescența, lumea socială devine mai complexă: apar grupurile de prieteni, glumele și regulile nescrise, relațiile apropiate, conflictele, comunicarea online și, mai târziu, tranziția către facultate sau locul de muncă.
O meta-analiză publicată în septembrie 2026 în BMC Psychiatry a analizat exact această întrebare, concentrându-se asupra adolescenților și tinerilor adulți autiști cu vârste între 12 și 25 de ani.
Cercetătorii au inclus 15 studii, dintre care 14 studii randomizate controlate și un studiu cu grup de control cvasi-experimental, însumând 1.244 de participanți.
Intervențiile analizate au urmărit diferite aspecte ale funcționării sociale, printre care:
Cercetarea este relevantă deoarece adolescența și începutul vieții adulte aduc provocări sociale specifice, iar nevoile unei persoane autiste se pot schimba odată cu vârsta.
Atunci când intervențiile au fost comparate cu situațiile în care participanții se aflau pe lista de așteptare, analiza a identificat îmbunătățiri în anumite măsurători ale abilităților sociale.
Au fost observate rezultate favorabile inclusiv în unele evaluări bazate pe observație, în măsurarea cunoștințelor și performanței sociale și în anumite evaluări realizate de părinți.
Aceste rezultate sugerează că intervențiile structurate pot fi utile pentru dezvoltarea unor abilități sociale la unii adolescenți și tineri adulți autiști.
Imaginea devine mai nuanțată atunci când intervențiile sunt comparate cu alte intervenții active, nu doar cu lipsa unei intervenții sau cu lista de așteptare.
În această situație, cercetătorii nu au identificat efecte semnificative statistic pentru măsurătorile analizate.
Autorii atrag atenția și asupra unei alte limite importante: multe dintre studiile incluse au avut o calitate metodologică redusă.
Prin urmare, rezultatele nu înseamnă că orice program destinat dezvoltării abilităților sociale este eficient în mod automat.
Abilitățile sociale nu ar trebui privite doar prin prisma conformării la comportamentul majorității.
Pentru un adolescent autist, un obiectiv relevant poate fi să învețe să inițieze o conversație, să își exprime limitele, să gestioneze un conflict sau să găsească modalități prin care să construiască relații care îi sunt importante.
De aceea, intervențiile pot fi mai relevante atunci când pornesc de la nevoile și obiectivele reale ale persoanei.
În această perioadă apar situații care pot fi mai complexe decât în copilărie: grupurile de prieteni, relațiile de cuplu, comunicarea online, trecerea către facultate sau intrarea pe piața muncii.
Sprijinul oferit adolescentului poate avea nevoie să țină cont de aceste schimbări și să fie adaptat mediului în care acesta trăiește.
Un punct de pornire util poate fi întrebarea:
„Ce și-ar dori această persoană să poată face mai ușor în relațiile cu ceilalți?”
Obiectivele pot fi concrete și funcționale, de exemplu:
Este important ca intervenția să respecte particularitățile persoanei și să nu urmărească pur și simplu eliminarea diferențelor de comunicare.
Cercetarea actuală indică faptul că intervențiile pentru abilități sociale pot avea beneficii pentru unii adolescenți și tineri adulți autiști, însă dovezile disponibile nu sunt încă suficient de solide pentru concluzii generale.
Autorii recomandă cercetări viitoare mai bine concepute, inclusiv studii care să compare diferite forme active de intervenție.
Pentru familie și specialiști, un principiu important este adaptarea sprijinului la nevoile, obiectivele și preferințele fiecărui adolescent.
Dezvoltarea abilităților sociale nu înseamnă să îi cerem unei persoane autiste să devină „ca ceilalți”, ci să o ajutăm să aibă mai multe instrumente pentru a comunica, a-și exprima nevoile și a construi relații în felul care îi este potrivit.
Sursa - BMC Psychiatry