Singurătatea și sănătatea mintală: ce arată cercetarea

 

Singurătatea este una dintre experiențele psihologice despre care vorbim tot mai mult, dar care este încă insuficient înțeleasă. Poți fi înconjurat de oameni și, totuși, să te simți profund singur. În același timp, o persoană poate avea puține contacte sociale fără ca acest lucru să fie neapărat perceput ca o problemă.

Un studiu publicat în 2025 în revista Epidemiology and Psychiatric Sciences atrage atenția asupra legăturii dintre singurătate, izolarea socială și sănătatea mintală la persoanele cu tulburări mintale severe. Cercetarea este o revizuire sistematică și meta-analiză, ceea ce înseamnă că autorii au reunit și analizat rezultatele mai multor studii existente.

 

Cât de frecventă este singurătatea în cazul tulburărilor mintale severe?

 

Autorii au estimat că 59,1% dintre persoanele cu tulburări mintale severe analizate în studiile incluse prezentau singurătate. Intervalul de încredere a fost larg, între 39,6% și 78,6%, ceea ce indică diferențe importante între studiile analizate.

Pentru persoanele cu schizofrenie sau tulburări psihotice, cercetătorii au estimat o prevalență de 63% pentru izolarea socială obiectivă. Acest rezultat este diferit de sentimentul de singurătate. Izolarea socială se referă mai degrabă la numărul și frecvența relațiilor și interacțiunilor sociale, în timp ce singurătatea descrie modul în care persoana își percepe conexiunile cu ceilalți.

Aceste cifre nu înseamnă că orice persoană cu o tulburare mintală severă este singură sau izolată. Ele indică însă faptul că problema este suficient de frecventă pentru a merita o atenție mai mare în evaluarea și sprijinul psihologic.

 

Singurătatea nu înseamnă doar lipsa oamenilor din jur

 

Un aspect important este diferența dintre singurătate și izolare socială.

Singurătatea este o experiență subiectivă. O persoană poate avea familie, colegi, prieteni sau partener, dar să simtă că nu este înțeleasă, acceptată sau conectată emoțional.

Izolarea socială este mai degrabă o situație obiectivă: puține relații sociale, contacte rare sau participare redusă la activități sociale.

Cele două fenomene se pot suprapune, dar nu sunt identice. De aceea, atunci când discutăm despre sănătatea mintală, nu este suficient să întrebăm doar „Câți oameni ai în jur?”. Uneori, întrebarea mai importantă este: „Te simți conectat cu oamenii din viața ta?”.

O persoană poate participa la activități sociale și poate avea numeroase contacte, dar să se simtă singură. La fel, cineva poate prefera un număr redus de interacțiuni și să nu perceapă acest lucru ca pe o problemă. Importantă este experiența subiectivă și impactul pe care îl are asupra vieții de zi cu zi.

 

Ce tulburări mintale au fost analizate?

 

Studiul s-a concentrat asupra persoanelor cu ceea ce autorii numesc tulburări mintale severe, categorie care include, printre altele, schizofrenia, tulburarea schizoafectivă, tulburarea bipolară și tulburarea depresivă majoră.

Cei care au făcut cercetarea au identificat inițial 4.506 de înregistrări. După procesul de selecție, au fost incluse în analiza finală 10 studii provenite din Europa, Asia, America de Nord și Oceania. Majoritatea studiilor au fost transversale, iar două au avut un design longitudinal.

Acest detaliu este important atunci când interpretăm rezultatele. O asociere între singurătate și probleme de sănătate mintală nu demonstrează automat că una dintre ele o cauzează pe cealaltă. Pentru a înțelege mai bine relația dintre aceste fenomene sunt necesare mai multe cercetări desfășurate pe perioade mai lungi.

 

Singurătatea și depresia se pot alimenta reciproc

 

Cercetarea indică faptul că simptomele depresive și nivelul mai scăzut al bunăstării subiective au fost asociate cu singurătatea în studiile analizate.

Din punct de vedere psihologic, putem înțelege cum poate apărea un astfel de cerc. O persoană care se confruntă cu depresie poate avea mai puțină energie, motivație sau încredere pentru a interacționa cu ceilalți. Poate refuza invitații, poate evita anumite situații sociale sau poate avea impresia că îi împovărează pe cei din jur.

Pe măsură ce contactele sociale se reduc, sentimentul de singurătate se poate intensifica. Iar singurătatea persistentă poate contribui, la rândul ei, la deteriorarea stării emoționale. Astfel, se poate forma un cerc dificil de întrerupt: starea psihică afectează relațiile, iar lipsa conexiunilor semnificative afectează starea psihică.

Este însă important să nu simplificăm lucrurile. Relația dintre sănătatea mintală și singurătate este complexă și poate fi influențată de numeroși factori: simptomele bolii, stigmatizarea, dificultățile financiare, relațiile familiale, accesul la servicii, experiențele de respingere sau oportunitățile limitate de participare socială.

 

Un rezultat important pentru psihologie: nevoia de conexiune

 

Concluzia autorilor este că nivelurile ridicate de singurătate și izolare socială observate în această populație arată necesitatea de a acorda o atenție mai mare nevoilor sociale ale persoanelor cu tulburări mintale severe.

Asta înseamnă că sănătatea mintală nu ar trebui privită exclusiv prin prisma simptomelor. Recuperarea psihologică poate implica și relațiile, sentimentul de apartenență, participarea în comunitate și posibilitatea de a construi relații semnificative.

În acest context, intervențiile psihologice și sociale pot avea un rol important. Nu este vorba doar despre „a ieși mai mult din casă” sau „a cunoaște oameni”. Pentru unele persoane, reconstruirea conexiunilor sociale poate necesita timp, siguranță, sprijin specializat și obiective adaptate situației individuale.

Sprijinul poate include psihoterapia, grupurile de suport, activitățile comunitare, programele de reintegrare socială și implicarea familiei. Este esențial ca aceste intervenții să fie adaptate nevoilor persoanei și să nu transforme socializarea într-o obligație sau într-o sursă suplimentară de presiune.

 

Ce putem învăța din acest studiu?

 

Singurătatea este tratată ca o stare trecătoare sau ca o problemă care poate fi rezolvată simplu prin socializare. Pentru persoanele care se confruntă cu probleme importante de sănătate mintală, realitatea poate fi mult mai complexă.

A întreba o persoană „Te simți singură?” poate fi la fel de relevant ca întrebările despre starea de spirit, anxietate, somn sau funcționarea zilnică. O astfel de întrebare poate deschide un spațiu de dialog și poate ajuta la identificarea unor nevoi care altfel ar rămâne neobservate.

În același timp, studiul arată și limitele cercetării actuale. Autorii subliniază că sunt necesare mai multe cercetări longitudinale, precum și studii care să diferențieze mai clar tipurile de tulburări mintale și să includă regiuni ale lumii insuficient reprezentate în literatura existentă.

 

Când este momentul să cerem ajutor?

 

A te simți singur din când în când face parte din experiența umană. Devine însă important să acorzi atenție situației atunci când singurătatea este persistentă și începe să afecteze somnul, dispoziția, relațiile, activitatea profesională sau capacitatea de a funcționa zi de zi.

Dacă sentimentul de izolare este însoțit de tristețe persistentă, lipsă de speranță, anxietate intensă, retragere socială accentuată sau alte simptome care îți afectează viața, o discuție cu un psiholog sau psihiatru poate fi un pas important.

Este recomandat să ceri ajutor și atunci când observi aceste schimbări la o persoană apropiată. Poți începe printr-o conversație calmă, fără judecată, în care să transmiți că ești disponibil să asculți. Nu este necesar să ai toate răspunsurile. Uneori, simplul fapt că cineva se simte văzut și ascultat poate reprezenta un prim pas către sprijin.

Sănătatea mintală nu înseamnă doar absența unei tulburări. Înseamnă și posibilitatea de a avea relații, de a te simți conectat, de a găsi sens și de a participa la viața de zi cu zi.

 

Concluzie

 

Studiul publicat de Hajek și colaboratorii săi în 2025 oferă un semnal important: singurătatea și izolarea socială sunt foarte frecvente în rândul persoanelor cu tulburări mintale severe. Meta-analiza a estimat o prevalență a singurătății de 59,1% și o prevalență a izolării sociale obiective de 63% în grupul analizat pentru schizofrenie și tulburări psihotice.

Dincolo de cifre, mesajul este unul profund uman: conexiunea cu ceilalți poate reprezenta o componentă importantă a sănătății mintale. Iar atunci când cineva spune „mă simt singur”, răspunsul nu ar trebui să fie „trebuie doar să ieși mai mult”, ci mai degrabă „hai să înțelegem ce se întâmplă și de ce ai nevoie”.

 

Sursa științifică: PubMed

 

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală.